Dăncilă a ajuns la Congresul PSD: Am emoții. Sunt pregătită. Am încredere în colegi – VIDEO

Publicat: 29/06/2019, 10:30

„Am emoții. Sunt pregătită. Am încredere în colegii mei. Cei care vor întruni votul colegilor vor conduce PSD spre victorie. Voi fi un om echilibrat și în același timp un om ferm. PSD are nevoie de echilibru, dar și de decizii ferme. Cred că e importantă echipa care va conduce acest partid. E nevoie ca deciziile să nu fie luate în grupuri restrânse, în fonduri statutare și prin decizii de partid”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul nu a vrut să comenteze când a fost întrebată despre afirmațiile lui Marian Oprișan care a spus că aceasta ar fi fost „terorizată” de Liviu Dragnea.

Viorica Dăncilă a venit însoțită de Mihai Fifor și Eugen Teodorovici.

Congresul extraordinar al PSD va avea loc, sâmbătă la Sala Palatului, de la ora 11.00, iar social-democrații vor alege președintele, președintele executiv și secretarul general al partidului. Delegații formațiunii vor valida noul statut și proiectul politic al formațiunii.

La reuniunea social-democraților va participa și Călin Popescu Tăriceanu. De asemenea, la eveniment sunt așteptați să participe aproximativ 4.000 de delegați.

Comitetul Executiv al PSD a validat, vineri, candidaturile pentru cele trei funcții de conducere în partid. Astfel, pentru funcția de președinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și Ecaterina Andronescu.

Daniel Suciu, Daniel Florea și Sorin Bota sunt candidații înscriși pentru funcția de președinte executiv, iar pentru cea de secretar general, CEx i-a validat pe Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe și Rodica Nassar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Un fost campion național s-a stins din viață în accidentul de la Corbu. Apropiații sunt...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Vine vara în România. Vremea se schimbă radical
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×